Blog
De ce trebuie finisat lemnul cu grund si lazura
Când prezint un sistem de finisare, indiferent de natura materialelor, vorbesc despre straturi de grund și lac. Dacă ar fi vorba de metal, ar fi un lucru obișnuit și ușor de înțeles aplicarea unui strat de grund, urmat de vopsea. Grundul este cel care protejează metalul de apariția ruginei. Dar ce legatură are grundul cu lemnul? El nu ruginește! În primul rând nu este vorba de același tip de grund și în al doilea rând, pentru a face o finisare corectă sistemul trebuie să cuprindă grund și lac pentru că fiecare are rolul lui foarte bine definit.
Grundul este formulat pentru a avea aderență foarte bună la suport, corp și pentru a se șlefui ușor. De aceea el trebuie aplicat direct pe lemn, după ce acesta a fost pregătit în alb. Pentru a realiza aderența la suport grundul pătrunde cât mai adânc, ancorându-se cât mai bine de lemn. În trecut se folosea uneori ca prim strat un lac foarte diluat. Acesta pătrundea adânc în lemn formând o ancoră pentru straturile următoare. Era numai o soluție de criză care nu avea întotdeauna cele mai bune rezultate. Pentru o aderență bună la suport trebuie folosit grund, pregătit conform fișelor tehnice, al tehnologiilor sau indicațiilor de pe ambalaj.
Al doilea motiv pentru care trebuie folosit grundul este conținutul în corp. Grundul este formulat pentru a încărca pelicula astfel încât, după șlefuirea între straturi, să rămână o cantitate suficientă. Se obține un strat mult mai consistent dacă se aplică 2-3 straturi de grund și unul de lac, decât unul de grund și 2-3 de lac. Efectul este foarte vizibil la esențele lemnoase cu porii mari. În plus, grundul este mai ieftin decât lacul, așa că făcând o finisare corectă ieșiți în câștig la propriu.
Faptul că grundul se șlefuiește ușor este un alt motiv pentru care trebuie folosit. Când se face șlefuirea între straturi pentru aderență sau pentru un tușeu plăcut al peliculei, dacă se șlefuiește grund (bine uscat), operațiunea decurge ușor, fără un efort considerabil, iar în urma șlefuirii rezultă un praf fin alb. Dacă este lac în loc de grund și trebuie șlefuit, operațiunea decurge mult mai greu pentru că lacul este făcut special să nu se zgârie. Vom avea senzația că hârtia de șlefuit se împiedică și nu alunecă, ca și cum materialul nu ar fi bine uscat.
Dacă s-au aplicat 2-3 straturi de grund și pelicula arată bine, de ce mai trebuie aplicat și lac? Pentru că grundul nu este formulat pentru a avea proprietăți superficiale. El nu este făcut să reziste atunci când se pun cești cu lichide fierbinți, când pelicula este udată, zgâriată sau lovită. În schimb lacul este formulat și testat tocmai pentru a rezista la astfel de agresiuni. Dacă stratul de lac nu se aplică, petele, zgârieturile și urmele de lovituri vor apărea după o perioadă foarte scurtă de folosire. În plus, lacul are aspectul și tușeul mai plăcut decât al grundului, deci există și un câștig estetic.
Spuneam într-unul din articole că există produse care îndeplinesc atât funcția de grund cât și pe cea de lac, produse numite universale sau fondo-finitura. Înțelegeți acum că astfel de produse sunt asemănătoare cu compromisul făcut cu mulți ani în urmă, diluând lacul pentru a-l folosi drept grund. Produsele fondo-finitura se folosesc iar în final lemnul este finisat. Dar nu este cel mai bun finisaj pe care-l puteți obține, cea mai bună variantă.